Am oscilat între “Singurătate”, “Când ești la ananghie” sau “Cel mai bun profesor”… pentru titlul acestui articol. Da, pentru că sunt profund impresionat de singurătatea care te copleșește atunci când ești la ananghie și nimeni nu-ți sare în ajutor. Da, ești complet singur, ești ca o frunză în bătaia vântului, toamna. Toți din jur încearcă să te compătimească, încearcă să-ți dea un sfat timid, unii încearcă să te îmbărbăteze și să te ajute cu un sfat, dar constați că ești complet singur în “lupta” pentru supraviețuire.
Pentru cine nu înțelege, voi completa, că mă refer la situația când nu mai ai de lucru, când nu-ți mai vin bani dintr-o slujbă sau din vreo afacere, când ți se năruie orice întreprindere și pe deasupra mai ai și o vârstă respinsă de aproape orice angajator.
Una peste alta, dacă nu ești suficient de puternic s-o iei de la capăt, riști să clachezi foarte repede. Senzația e că te afli pe muche de cuțit. Eu mai merg și pe munte, dar a merge pe o creastă ascuțită cu prăpastie în stânga și în dreapta e floare la ureche față de situația în care te afli când ești la ananghie. Riscul de a cădea (evident psihic) e mult mai mare.
Îți vin în cap tot felul de gânduri, unele mai sugubețe decât altele, unele de renunțare definitivă, altele de genul că ești înconjurat numai de oameni săraci care nu au posibilități de a te ajuta, altele de genul să te duci oriunde vei vedea cu ochii, altele de a te ascunde undeva unde să nu te mai vadă și găsească nimeni… și altele de frustrare că tu nu poți fi ca hoții și politicienii care fură țara de peste un sfert de secol, și care pe deasupra par să se descurce în orice situație… Iar gândurile de toate felurile îți trec la nesfârșit prin cap, uneori făcându-te să nu poți să adormi noaptea, alteori să iei în serios situația de a fi un “aurolac”… ți-ai găsi locul potrivit? Te-ai încadra în peisaj? Ce-ar spune oamenii care te cunosc? Ar pica bine sufletului?
Nu, chiar e greu… și numai dacă treci prin asta înțelegi cu adevărat cum stă treaba. Numai dacă traiești asemenea momente ai imaginea de ansamblu a suferinței. Încerci tot felul de tehnici pe care le-ai învățat cu ocazia unor seminarii de demult, sau altele de “meditații” pentru a atrage în viața ta ce e bun, dar ești lipsit de concentrare pentru că îți trec gânduri negre prin cap…
Și… pe de altă parte nici nu știi ce anume vrei, ca să te poți concentra pe asta. Vrei să te sune cineva care să-ți spună că are nevoie de expertiza ta în vreun proiect? Sau poate vrei o anumită sumă de bani cu care să-ți plătești chiria, telefonul, internetul și întreținerea, sau, poate băncile? Poate vrei să te trezești peste noapte cu darul de a face bani printr-o magie? Sau poate vrei să te trezești că poți fi invizibil și să spargi o bancă? Vrei să ai clienți nenumărați în afacerea ta? Sau ce naiba vrei?
Așa e, e greu când nici măcar nu te poți concentra pe ceea ce vrei cu adevărat. Și uneori îți mai trec și alte gânduri prin cap, că tot ce-ai învățat la cursuri și seminarii este un mare “bullshit”, că nimic nu funcționează ca lumea în lumea asta, că tot ce încerci să asculți de la “maeștrii” sunt doar vorbe-n vânt pentru banii lor. Poate că pentru tine așa e, te întrebi dacă acei maeștrii au trecut prin viața lor prin ce treci tu acum. Oare or fi trecut? N-ai de unde să știi, empatia nu funcționează în acest caz, iar ei mai mult decât un sfat aruncat, așa-ntr-o doară nu o să-ți dea.
Și-atunci te trezești din nou singur, doar tu cu tine și problemele tale și oricât ai încerca să ai o atitudine “pozitivă” îți dai seama că dacă nu e imposibil, e foarte greu. Constați cine ți-e prieten cu adevărat, iar când afli că ai doar un singur prieten adevărat, parcă te scufunzi la loc… și-l apreciezi înmiit. Și-atunci, ce-i de făcut? Îți iei inima-n dinți și continui, perseverezi în ce făceai până atunci și știi din experiență că merge, chiar dacă chinuit, dar merge.
O iei ușurel, pas cu pas, “bătrânește” și vezi ce se întâmplă. Faci în fiecare zi câte o cărămidă pentru a reclădi “imperiul” pierdut. Și e imposibil să nu-ți iasă, dar trebuie să te ții de treabă. Încerci să amâni pe cât posibil cheltuielile și să începi să plătești ce e mai important. Apoi când ai un mic surplus, îl bagi imediat în ce știi că produce din afacerea ta. Și tot așa.
Nu e deloc usor, iar în cele din urmă lucrurile, oricât de mult ai crede că nu, tot se leagă și se leagă bine. Încep să apară și ocaziile de a face ce știi tu să faci mai bine… Începe lumea să te caute, să cumpere produsele sau serviciile tale, să te recomande și astfel o poți lua de la capăt într-un mod onorabil și cu o fundație solidă.
Dar, se pare că trebuie să treci prin “furcile caudine” de mai sus, altfel nu funcționează. De ce oare? Poate pentru că așa e făcută lumea în care trăim, poate pentru că așa trebuie să fie, sau așa suntem programați să funcționăm. Sau poate că pentru toate trebuie plătit un preț?
Nu știm, și poate că nu vom ști niciodată. Sau poate că nici nu e nevoie să știm. Poate că putem pune lucrurile în mișcare și fără să știm de ce funcționează într-un fel sau altul…
- Bunica ta?! - 8 July 2023
- “Trebuie!” vs Obligație - 7 July 2023
- Respect Maestre! - 27 April 2023
